Intră acum și în grupul de
La finele săptămânii trecute la Snagov s-au desfăşurat Campionatele Naţionale de Canotaj Viteză pentru seniori şi tineret. Canotorii suceveni au avut o comportare excelentă la această competiţie reuşind să câştige nu mai puţin de nouă medalii, dintre care una de aur, două de argint şi şase de bronz.
Pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere a urcat Marius Ghica, de la CSM Suceava, în proba de simplu vâsle categorie uşoară seniori, probă în care colegul său Marius Solescu a luat argintul, deşi este încă junior. Marius Ghica şi-a păstrat astfel titlul de campion naţional cucerit în aceeaşi probă, în sezonul trecut.
O comportare foarte bună a avut-o şi Ionuţ Teddy Dohotari, sportiv ce a luat bronzul în proba de simplu vâsle la seniori, deşi este încă junior. Tot la masculin seniori, Marius Ghica alături de Alexandru Dulgheriu au adus o altă medalie pentru CSM Suceava, cea de bronz în proba de dublu rame.
Şi în competiţia feminină sportivele pregătite de Ioan Despa la CSM Suceava s-au făcut remarcate prin Marta Omania care a luat argintul la simplu vâsle categorie uşoară, ea urcând pe podium alături de colega sa Gianina Beleagă pe treapta a treia şi la dublu vâsle. Tot la senioare, Gianina Beleagă şi Elena Juravle au cucerit bronzul în proba de dublu rame. În concursul rezervat tineretului, Alexandru Dulgheriu şi Alexandru Dănilă s-au clasat pe locul III în proba de dublu vâsle, la fel ca şi Ionuţ Bratu şi Alexandru Dănilă în proba de dublu rame.
„Sportivii noştri s-au descurcat peste aşteptări la acest Campionat Naţional. Faptul că am reuşit să ne ridicăm la nivelul unor cluburi ca Steaua sau Dinamo cu canotori care încă sunt juniori nu poate fi decât un motiv de mândrie.
Performanţele realizate la această competiţie vin să confirma munca serioasă care se depune la clubul nostru, precum şi valoarea tinerilor noştri sportive care sunt componenţi ai loturilor naţionale ale României şi care s-au comportat foarte bine Europene şi Balcanice”, a declarat antrenorul de canotaj al CSM Suceava, Ioan Despa.
Intră acum și în grupul de