(VIDEO) Ion Lungu a prezentat la deschiderea anului școlar Trofeul de excelență în educație acordat municipiului Suceava: Acesta vă aparține dumneavoastră, profesorilor, elevilor și părinților. Felicitări Școlii Sucevene!


Intră acum și în grupul de

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a prezentat, luni, cu prilejul deschiderii anului școlar, la unitățile școlare unde a participat la festivitățile organizate trofeul pe care l-a primit municipiul Suceava, respectiv Trofeul de excelență în educație.

Ion Lungu a explicat că acest titlu de excelență la nivel național arată că Suceava este prima la nivel național la capitolul educație.

„Acest lucru vă aparține dumneavoastră, în mod special profesorilor, elevilor și părinților care participă în fiecare zi la viața școlii, dar și a Consiliului Local și a Primăriei”, a spus Ion Lungu.

El a transmis „Felicitări Școlii Sucevene!”

Primarul Ion Lungu a participat la deschidere anului școlar la 14 unități școlare din municipiu.

El a explicat că trebuie să fie prezent la unități școlare din toate cartierele Sucevei și la toate formele de învățământ, respectiv preșcolar, școlar și liceal (N.B.)


Intră acum și în grupul de